The Ancient Magus’ Bride în română la editura Nemira!
După cum spune și titlul, se pare că o să avem parte de prima serie manga tradusă oficial în română de către o editură, respectiv editura Nemira.
Așadar, ieri a fost făcut anunțul (într-un story) pe pagina oficială de instagram a editurii Nemira.
Anunțul conținea o imagine cu primul volum din The Ancient Magus’ Bride (Mahoutsukai no Yome), dar cu titlu în limba română.
Ulterior, imaginea a fost preluată și distribuită și de cei de la manga_carturesti. Iar aceștia, la rândul lor au venit cu anunțul că editura Nemira o să vină cu primul imprint de manga din România la Comic Con, în august.
Descrierea Seriei The Ancient Magus’ Bride (Mahoutsukai no Yome)
Hatori Chise are doar 16 ani, dar a pierdut mai mult decât majoritatea persoanelor. Fără familie și fără speranță, se pare că toate ușile i s-au închis în față. Dar o anume întâlnire a început să întoarcă roțile ruginite ale destinului. În cele mai sumbre momente ale sale, un magician misterios i se arată lui Chise oferindu-i o șansă pe care nu o putea refuza. Acest magician, care pare a fi mai mult demon decât om, îi va aduce lumina pe care o caută cu disperare sau o va îneca în umbre și mai adânci?
Seria manga a fost adaptată într-un anime, dar și în mai multe serii ova. De asemenea, seria manga are în prezent 83 de capitole, acestea fiind cuprinse în cele 17 volume publicate.
Pentru mai multe informații, continuați să ne urmăriți site-ul!
Pe curând